Lou Reed

Sunt multi oameni buni pe lumea asta, contrar credintei generale. Multi. Sunt barbatii care te lasa in fata lor daca stai la coada sau oamenii care se opresc cu rabdare daca ii intrebi ceva pe strada. Mamele care isi iau copilul de langa tine atunci cand acesta incepe sa iti innoada sireturile, cu toate ca iti place. Vanzatorii care iti spun "Imi aduci tu 50 bani intr-o alta zi.", desi stiu ca nu o vei mai face. Soferii care te lasa sa te bagi in fata lor, cei care atunci cand te chinui sa parchezi masina intr-un loc ingust iti zambesc incurajator si nu te coplesesc cu claxoane. Baietii de la spalatorie care iti fac si interiorul chiar daca tu platesti doar exteriorul si care nu accepta sa le dai mai mult decat merita.

Multi oameni buni. Sunt aici si acei oameni, care probabil alesi la intamplare de soarta, prin cele mai simple gesturi, iti marcheaza cumva intreaga existenta.

Tin minte ca eram cred clasa 1 si mergeam cu mama si cu tata spre serbarea de sfarsit de an, unde eu aveam onoarea de a fi litera "U" a alfabetului. Mare zi. Ne oprisem la semaforul de langa Patria si mama cu tata se certau tare. Dintr-o prostie. Tata se inecase si mama a inceput sa rada de el. Mare zi, mare prostie. Insa eu plangeam in spate, din cauza zgomotelor si probabil a ideii de cearta. Si in dreapta noastra, intr-o duba alba, era un barbat care a vazut ca plangeam amarnic si parea foarte ingrijorat. A inceput sa imi faca semne, sa ma intrebe daca sunt in regula, ce s-a intamplat. S-a pus verde inainte sa apuc sa ii schitez vreun gest si imi pare rau si acum. I-as spune ca nu am uitat ziua aia. I-as spune ca am uitat toata serbarea in sine, dar ca pe el nu.

Sau cand eram prin clasa a 6a, era tot serbarea de sfarsit de an. Ziua nu asa mare la acea varsta a emanciparii mele, insa tot m-am gandit impreuna cu colega mea buna de pe vremea aia sa cumparam flori dirigintei. Am zis ca asa "se cade". Ne-am dus la o florarie din Piata Norilor, aveam vreo 100 de mii la noi. Bani cu care acum iti iei un pachet de tigari daca fumezi Davidoff si cu care atunci, aparent, nu iti puteai lua niciun buchet de flori respectabil. Si doamna de la flori ne-a dat un buchet care costa de 3ori mai mult decat aveam la noi. "Imi aduceti voi dupa ce se termina serbarea." Am fost de-abia dupa vreo saptamana, dar nu am mai gasit-o tot pe ea.

Vlad imi povestea de vecina lui din Austria. O batrana pe care mi-o imaginez din cate mi-a descris-o el ca fiind genul cu multe pisici. Dar nu. Ea are un Dog german. Parca cu acest amanunt tigara ei lunga din imaginatia mea s-a transformat intr-o pipa. Dar este o doamna foarte buna. Le face mereu prajituri si cadouase unor vecini de-ai lor, care au 2 copii (2ani &7ani), lasandu-le mereu la usa. Si acum 2 zile in schimbul unor fursecuri, Vlad a vazut in fata usii lor 3 carti mari mari si un bilet pe care scria: fur die kleine Prinzessin, eure Nachbarin (n.r. pentru printesa, vecina voastra).

Oameni groaznic de buni. Imi vine sa ma duc uneori la colt de strada si sa dau limonada pe gratis. Facuta de mine. Si copiilor le-as pune si zahar.