E duminica si ploua, dar nu cu stropi mari, ci e o mazariche enervanta. In seara asta, am fost la piesa "Scaunele" . Genul de piesa care iti da o stare de spirit aparte, oricum ai intra in teatru, iesi categoric altfel. O piesa la care esti mandru ca ai fost, dar mult mai mult decat reprezentatia actorilor nu ai cum sa apreciezi. Reprezentatie absolut impresionanta, pana una alta. Pe langa absurdul intregii piese si dialogurile foarte amare lipsite in mare parte de sens, un element frumos a fost decorul reprezentat de pereti negri pe care erau scrise dezordonat cu alb probabil toate replicile piesei. Cuvintele imprastiate pe toata scena, drama celor doi batrani, scaunele, finalul tragic si parfumul mult prea dulce si tare al doamnei de langa mine m-au facut sa ametesc. Si sa fiu in dispozitia de CocoRosie.
Ma declar fascinata de profunzimea mesajelor din desenele animate sau din cartile copilariei. Sau in orice caz, de celelalte sensuri pe care nu le prindem cand suntem mici. Ma gandeam la asta zilele trecute la o prezentare a unei asociatii studentesti, unde o tanti ne-a dat un citat din Alice in Tara Minunilor.
“Which road do I take?"
"Where do you want to go?"
"I don't know," Alice answered.
"Then, said the cat, it doesn't matter. If you don't know where you are going, any road will get you there.”
"I don't know," Alice answered.
"Then, said the cat, it doesn't matter. If you don't know where you are going, any road will get you there.”
Nu cred ca atunci cand eram mica prindeam toate aluziile si nici nu cred ca ma certam cu colegii mei de clasa daca Lewis Caroll era sau nu sub influenta drogurilor cand a scris-o. Si nu stiam ca Jefferson Airplane au scris cam dupa o suta de ani o piesa inspirata din Alice in Tara Minunilor. Ma gandesc sa reiau multe din cartile sau filmele acelei perioade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu