Sunt multi oameni buni pe lumea asta, contrar credintei generale. Multi. Sunt barbatii care te lasa in fata lor daca stai la coada sau oamenii care se opresc cu rabdare daca ii intrebi ceva pe strada. Mamele care isi iau copilul de langa tine atunci cand acesta incepe sa iti innoada sireturile, cu toate ca iti place. Vanzatorii care iti spun "Imi aduci tu 50 bani intr-o alta zi.", desi stiu ca nu o vei mai face. Soferii care te lasa sa te bagi in fata lor, cei care atunci cand te chinui sa parchezi masina intr-un loc ingust iti zambesc incurajator si nu te coplesesc cu claxoane. Baietii de la spalatorie care iti fac si interiorul chiar daca tu platesti doar exteriorul si care nu accepta sa le dai mai mult decat merita.
Multi oameni buni. Sunt aici si acei oameni, care probabil alesi la intamplare de soarta, prin cele mai simple gesturi, iti marcheaza cumva intreaga existenta.
Tin minte ca eram cred clasa 1 si mergeam cu mama si cu tata spre serbarea de sfarsit de an, unde eu aveam onoarea de a fi litera "U" a alfabetului. Mare zi. Ne oprisem la semaforul de langa Patria si mama cu tata se certau tare. Dintr-o prostie. Tata se inecase si mama a inceput sa rada de el. Mare zi, mare prostie. Insa eu plangeam in spate, din cauza zgomotelor si probabil a ideii de cearta. Si in dreapta noastra, intr-o duba alba, era un barbat care a vazut ca plangeam amarnic si parea foarte ingrijorat. A inceput sa imi faca semne, sa ma intrebe daca sunt in regula, ce s-a intamplat. S-a pus verde inainte sa apuc sa ii schitez vreun gest si imi pare rau si acum. I-as spune ca nu am uitat ziua aia. I-as spune ca am uitat toata serbarea in sine, dar ca pe el nu.
Sau cand eram prin clasa a 6a, era tot serbarea de sfarsit de an. Ziua nu asa mare la acea varsta a emanciparii mele, insa tot m-am gandit impreuna cu colega mea buna de pe vremea aia sa cumparam flori dirigintei. Am zis ca asa "se cade". Ne-am dus la o florarie din Piata Norilor, aveam vreo 100 de mii la noi. Bani cu care acum iti iei un pachet de tigari daca fumezi Davidoff si cu care atunci, aparent, nu iti puteai lua niciun buchet de flori respectabil. Si doamna de la flori ne-a dat un buchet care costa de 3ori mai mult decat aveam la noi. "Imi aduceti voi dupa ce se termina serbarea." Am fost de-abia dupa vreo saptamana, dar nu am mai gasit-o tot pe ea.
Vlad imi povestea de vecina lui din Austria. O batrana pe care mi-o imaginez din cate mi-a descris-o el ca fiind genul cu multe pisici. Dar nu. Ea are un Dog german. Parca cu acest amanunt tigara ei lunga din imaginatia mea s-a transformat intr-o pipa. Dar este o doamna foarte buna. Le face mereu prajituri si cadouase unor vecini de-ai lor, care au 2 copii (2ani &7ani), lasandu-le mereu la usa. Si acum 2 zile in schimbul unor fursecuri, Vlad a vazut in fata usii lor 3 carti mari mari si un bilet pe care scria: fur die kleine Prinzessin, eure Nachbarin (n.r. pentru printesa, vecina voastra).
Oameni groaznic de buni. Imi vine sa ma duc uneori la colt de strada si sa dau limonada pe gratis. Facuta de mine. Si copiilor le-as pune si zahar.
miercuri, 14 octombrie 2009
marți, 13 octombrie 2009
Emiliana Torrini
Avand un blog doar de dragul de a scrie in el, este bine ca nu rade nimeni de tine [pentru ca, sa zicem, nu te-ai descurcat cum ai crezut cu linkurile alea (acest aspect va necesita o cercetare mai amanuntita de la niste specialisti in domeniu)] si pentru ca poti scrie orice, de oricate ori pe zi.
Momentan simt nevoia sa fac cunostinta cu acest site. Parca e urat sa sari de la primul post in bratele blogului tau. Va sti ca esti disperata. M-am gandit o vreme sa incerc sa scriu cu diacritice, dar nici in acea zona nu am excelat si nici cu rabdarile nu mai stau asa bine. Mi-am dat seama ca sunt multe chestii pe care nu stiu sa le fac si unele din ele pe care nici nu vreau sa le fac. Asta incepe sa devina o conversatie pe care as avea-o deja la un suc, apropo. Ador gandul de a tine porcaria asta de blog ani si ani de zile si intr-o buna zi sa uimesc pe toata lumea din jurul meu cu aceasta latura ascunsa a mea. Dar stiu ca voi ceda la un moment dat si va trebui sa zic. Iuliei, Soniei, lui Vlad, acei oameni dragi care pot fi obiectivi, dar o fac intr-un fel complet subiectiv care nu te deranjeaza niciodata.
Pe langa toate lucrurile pe care nu stiu sa le fac, sunt poate si mai multe lucruri sau fiinte care ma enerveaza sau imi dau o catusi de mica stare de iritare. Imi plac listele, imi dau senzatia ca sunt mult mai organizata decat sunt de fapt. Probabil si aici voi face multe, desi ar fi pentru prima data cand ele vor fi negru pe alb. Sau gri pe alb, din cate am remarcat. Deocamdata, le fac in cap, cat sunt in masina. Foarte urat sa plangi la volan. Nici nu plangi bine, ca te mai intrerupe cate un prost sau cate un pieton si nici nu conduci bine, ca esti prinsa cu ale tale. Ieri mi s-a intamplat, asa, brusc. Acum nu privesc aceasta experienta dramatic, ci intr-un mod curios. Daca as putea, as pune acel moment sub lupa si l-as observa. Ma fascinez singura uneori.
Singura lista pe care am facut-o cat de cat stiind ca fac o lista in adevaratul sens al cuvantului a fost aceea cu mancarurile care nu imi plac. O voi face din nou aici pentru o mai buna vizualizare. Dar mai incolo, poate cand mai iesim in oras si mancam ceva. Acum suntem inca la primul suc.
Oricat s-ar lauda multi, pana acum nu am intalnit persoana care sa stranga mai multe amintiri decat mine si care sa se blocheze atat in ele, cum imi iese mie de fiecare data. Biletele de autobuz sau servetelele de la anumite terase sunt mici copii. Ma supar pe mama cand imi spune ca ar trebui sa le mai arunc, sa nu mai pastrez bucati de ceara topita sau aschii de lemn, dar pe cuvant, daca nu are dreptate. Am si un buchet de lalele primit cu luni si luni in urma si lalelele nu se usuca la fel de frumos ca trandafirii, de exemplu. Dar l-am pastrat.
In general, nu imi plac oamenii care se caracterizeaza in mod direct. Cum am facut-o eu deja. Asta ar intra la lista cu lucruri care ma irita. Dar mi-am permis, pentru ca faceam cunostinta. Oamenii sunt fiinte slabe, in general, cedeaza repede.
Momentan simt nevoia sa fac cunostinta cu acest site. Parca e urat sa sari de la primul post in bratele blogului tau. Va sti ca esti disperata. M-am gandit o vreme sa incerc sa scriu cu diacritice, dar nici in acea zona nu am excelat si nici cu rabdarile nu mai stau asa bine. Mi-am dat seama ca sunt multe chestii pe care nu stiu sa le fac si unele din ele pe care nici nu vreau sa le fac. Asta incepe sa devina o conversatie pe care as avea-o deja la un suc, apropo. Ador gandul de a tine porcaria asta de blog ani si ani de zile si intr-o buna zi sa uimesc pe toata lumea din jurul meu cu aceasta latura ascunsa a mea. Dar stiu ca voi ceda la un moment dat si va trebui sa zic. Iuliei, Soniei, lui Vlad, acei oameni dragi care pot fi obiectivi, dar o fac intr-un fel complet subiectiv care nu te deranjeaza niciodata.
Pe langa toate lucrurile pe care nu stiu sa le fac, sunt poate si mai multe lucruri sau fiinte care ma enerveaza sau imi dau o catusi de mica stare de iritare. Imi plac listele, imi dau senzatia ca sunt mult mai organizata decat sunt de fapt. Probabil si aici voi face multe, desi ar fi pentru prima data cand ele vor fi negru pe alb. Sau gri pe alb, din cate am remarcat. Deocamdata, le fac in cap, cat sunt in masina. Foarte urat sa plangi la volan. Nici nu plangi bine, ca te mai intrerupe cate un prost sau cate un pieton si nici nu conduci bine, ca esti prinsa cu ale tale. Ieri mi s-a intamplat, asa, brusc. Acum nu privesc aceasta experienta dramatic, ci intr-un mod curios. Daca as putea, as pune acel moment sub lupa si l-as observa. Ma fascinez singura uneori.
Singura lista pe care am facut-o cat de cat stiind ca fac o lista in adevaratul sens al cuvantului a fost aceea cu mancarurile care nu imi plac. O voi face din nou aici pentru o mai buna vizualizare. Dar mai incolo, poate cand mai iesim in oras si mancam ceva. Acum suntem inca la primul suc.
Oricat s-ar lauda multi, pana acum nu am intalnit persoana care sa stranga mai multe amintiri decat mine si care sa se blocheze atat in ele, cum imi iese mie de fiecare data. Biletele de autobuz sau servetelele de la anumite terase sunt mici copii. Ma supar pe mama cand imi spune ca ar trebui sa le mai arunc, sa nu mai pastrez bucati de ceara topita sau aschii de lemn, dar pe cuvant, daca nu are dreptate. Am si un buchet de lalele primit cu luni si luni in urma si lalelele nu se usuca la fel de frumos ca trandafirii, de exemplu. Dar l-am pastrat.
In general, nu imi plac oamenii care se caracterizeaza in mod direct. Cum am facut-o eu deja. Asta ar intra la lista cu lucruri care ma irita. Dar mi-am permis, pentru ca faceam cunostinta. Oamenii sunt fiinte slabe, in general, cedeaza repede.
Nouvelle Vague
Primul post a fost ca un experiment. Cum ne zic profii in anul I, "la primul seminar vom discuta doar anumite chestiuni organizatorice". Asa si eu.
Am constatat cu stupoare ca este un sentiment frumos sa vezi ceva facut de manutele tale. Chiar daca e o idiotenie. E subtire gheata cu blogurile astea. Daca te deschizi prea mult, risti sa dai in patetisme care oricum probabil ca nu intereseaza pe nimeni sau pe cei care sunt cu adevarat interesati de framantarile tale, cu siguranta nu ii vei tine la curent cu ele prin acest fantastic blog. Curat fantastic. Daca nu te deschizi deloc si vorbesti fara vreo concluzie sau vreun sir al ideilor, risti sa plictisesti groaznic vorbind despre tot felul de generalisme. In general, un om citeste un blog pentru ca il intereseaza gandurile persoanei in cauza. Poate chiar spera la anumite indicii de lumina din spatele chestiilor de complezenta pe care le impartasesti in fata facultatii. Dar aici ne indreptam vertiginos spre prima situatie din nou. De aceea, este bine sa stii ca nu iti citeste nimeni blogul. Eu scriu momentan doar pentru ca imi place cred font-ul asta si am descoperit cum se insereaza un link intr-un text (o magie pentru mine) ...
Am constatat cu stupoare ca este un sentiment frumos sa vezi ceva facut de manutele tale. Chiar daca e o idiotenie. E subtire gheata cu blogurile astea. Daca te deschizi prea mult, risti sa dai in patetisme care oricum probabil ca nu intereseaza pe nimeni sau pe cei care sunt cu adevarat interesati de framantarile tale, cu siguranta nu ii vei tine la curent cu ele prin acest fantastic blog. Curat fantastic. Daca nu te deschizi deloc si vorbesti fara vreo concluzie sau vreun sir al ideilor, risti sa plictisesti groaznic vorbind despre tot felul de generalisme. In general, un om citeste un blog pentru ca il intereseaza gandurile persoanei in cauza. Poate chiar spera la anumite indicii de lumina din spatele chestiilor de complezenta pe care le impartasesti in fata facultatii. Dar aici ne indreptam vertiginos spre prima situatie din nou. De aceea, este bine sa stii ca nu iti citeste nimeni blogul. Eu scriu momentan doar pentru ca imi place cred font-ul asta si am descoperit cum se insereaza un link intr-un text (o magie pentru mine) ...
Pink Martini
Am descoperit ca incep sa dezvolt obsesii. Foarte amuzant este atunci cand ele apar ca sa uiti de cele vechi si la un moment dat iti dai seama ca iti trebuie noi si noi care sa le acopere deja pe astea. Foarte amuzant.
Atunci cand incepi un blog, probabil ca invariabil iti faci anumite planuri si sperante. Cati oameni il vor citi, ce chestii ingrozitor de interesante vei scrie sau vei arata s.a.m.d. Insa eu momentan traiesc cu acel gand ca nici nu il voi arata cuiva vreodata. Si atunci de ce l-am deschis ? Sincer, pentru ca momentan trebuie sa citesc Max Weber - Politics as a Vocation si nu am absolut nicio tragere de inima. Asa ca am inceput sa navighez agale pe tot felul de siteuri, mi-am facut cont pe shelfari si mi-am deschis acest blog. Sa bem pentru asta.
Atunci cand incepi un blog, probabil ca invariabil iti faci anumite planuri si sperante. Cati oameni il vor citi, ce chestii ingrozitor de interesante vei scrie sau vei arata s.a.m.d. Insa eu momentan traiesc cu acel gand ca nici nu il voi arata cuiva vreodata. Si atunci de ce l-am deschis ? Sincer, pentru ca momentan trebuie sa citesc Max Weber - Politics as a Vocation si nu am absolut nicio tragere de inima. Asa ca am inceput sa navighez agale pe tot felul de siteuri, mi-am facut cont pe shelfari si mi-am deschis acest blog. Sa bem pentru asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
