Dire Straits

Nu sunt şi nu am fost niciodată o romantică incurabilă. Nu îmi plac trandafirii şi ciocolata îmi place doar să o mănânc, nu să o primesc. Nu cred în dragostea la prima vedere şi nici nu cred în suflete pereche. Suflete predestinate dinaintea vieţii însăşi să ajungă împreună. Nu cred că trebuie să căutăm acea persoană până o găsim şi nu cred că dacă nu o găsim sau dacă o pierdem, drumul nostru ia sfârşit. În schimb, cred în acea unică dragoste care te schimbă, care te bântuie, acea dragoste pe care o vezi peste tot si pe care toţi o avem în noi. Dragostea pentru care, indiferent de vârstă sau de motivul care v-a unit, ai face orice şi pentru care mereu păstrezi o cameră a inimii tale. Spre deosebire de mitul sufletului pereche, ea nu vine întotdeauna la momentul sau locul potrivit, nu este mereu împărtăşită sau declarată. Cred ca toţi avem pe cineva anume la care ne referim cu mai multă iubire sau mai mult dor decât la oricine altcineva. Acea dragoste pe care o găseşti în fiecare melodie sau loc, acea dragoste care te înspăimântă la gândul că o poţi întâlni la un moment dat, indiferent cât timp a trecut, acea dragoste pentru care ai trece peste orice şi pentru care ai renunţa la oricine, la orice praf de raţiune. Chit că a fost iubirea vieţii tale, chit ca a fost relaţia ta din liceu, chit că vă despart ţări şi valori, chit că a fost acel sentiment care nu s-a împlinit niciodată. Toţi avem o persoană pe care o căutăm în oricine vedem, dar pe care nu reuşim să o vedem decât în ea. Poate fi persoana de lângă tine pe care ţi-o păstrezi cu sfinţenie lângă tine, să te trezeşti dimineţile lângă ea sau poate fi persoana pe care ai ajuns să o simţi cel mai departe şi care a rămas o rană deschisă. De-aia şi cred că este unică, pentru că te consumă ca o flacără: complet şi nu îţi rămâne oxigenul necesar să mai arzi.

Mă simt ca şi cum mă joc şotron şi nu reuşesc să arunc pietricica în căsuţă şi jocul devine uşor inutil. Mi-ar plăcea să fiu bună la şotron şi să îmi facă plăcere.