Norah Jones

Am gasit pe un blog peste care am dat intamplator o idee draguta care m-a pus pe ganduri. Intr-adevar nu ne acordam noua insine timpul pe care l-am merita sau pe care ni l-am dori. Am ajuns sa fim mult prea preocupati de ce cred ceilalti despre noi si nu despre ce credem noi despre noi.

Mie una imi e teama deja de multe ori sa raman eu cu mine si imi ascult toate gandurile. Ma ia ameteala, mi se face frica si ma ascund, de fiecare data, in spatele ironiei, al muzicii sau al altor cazemate. E mult mai convenabil si mai usor.
Pentru a iesi din acest cerc, o sa incerc sa imi scriu o scrisoare, dar care, spre deosebire de blogul respectiv, nu este menita sa ma faca sa ma simt bine cand o voi reciti, ci sa fie cat mai aproape de realitate si de sinceritatea de care sunt in stare.

Draga Simona,


Ti-am recitit in seara asta niste caiete in care scriai tu pana de curand. Imi place la tine ca ai o memorie foarte buna, insa deloc selectiva. Nu ai invatat inca cum sa retii numai ce iti foloseste pe viitor, numai ce iti face bine. Ba parca, dimpotriva, tii minte tot ce te tine in loc si nu te lasa sa inaintezi.

Sunt, poate, cel mai mandra de tine pentru persoanele pe care le ai aproape si pe care ti le tii acolo. Indiferent daca sunt colegele din generala, prietenele tale cele mai bune, care te cunosc prea bine si care te-au vazut crescand... sau prietenii pe care ti i-ai facut in liceu si cu care ai calatorit cel mai mult... sau ea, pe care o stii de la 6 ani... sau ea, cu care te duci mereu in Cinnamon... sau cei cu care stai la Eroilor.. Sunt mandra pentru ca ai reusit sa iti gasesti persoane extraordinare care sa te inteleaga si sa te aprecieze.

Ai putea fi mai putin delasatoare. Si mai motivata sa respecti termenele limita. Pentru ca ai pretentia ca ceilalti sa fie, daca e nevoie. Si da, ar trebui sa fii mai putin critica cu cei din jur si mai critica, poate, cu tine. Sa nu te mai multumesti mereu cu putin si sa vezi in totul o provocare.

Esti singura persoana pe care o cunosc de care nu stiu sa spun daca este optimista sau pesimista. Probabil optimista cu altii si pesimista cand vine vorba de ea. Iar ti-as sugera sa incerci sa fii mai omogena, sa nu fii oarecum diferita in fiecare cerc in care te invarti. Stiu ca ti-e teama ca unii nu te vor mai accepta daca vad ca ai si zile proaste sau ca poti fi foarte nervoasa, dar daca ti se pare ca ai pierde ceva, te inseli.

Imi place ca stii sa asculti si sa te pui in pielea altora. Imi place ca iti pasa ce se intampla celor dragi si asta combinat cu memoria buna de mai sus, stiu ca te ajuta sa lasi in general o impresie buna. Mi se pare trist, dar necesar ca te-ai invatat sa nu te mai afecteze cand cineva nu are o parere asa buna despre tine.

Faptul ca ierti cu usurinta, dar nu uiti decat foarte greu nu l-as schimba, sincera sa fiu, dar sa constientizezi in continuare ca nu e cea mai buna chestie, nici pentru tine, nici pentru altii.

Ah, da. Ar trebui sa fii mai sincera si mai extrovertita. Te-ai invatat sa te deschizi doar fata de anumite persoane, insa inca ti-e mult prea greu sa vorbesti despre ce simti sau despre ce crezi cu adevarat. Ai ajuns sa nu iti spui parerea daca stii ca va fi contrazisa. Ai ajuns sa te gandesti la sfarsit, chiar daca nici nu a fost inceputul. Poate la inceput era vorba de diplomatie, acum nici macar asta nu mai e. Esti incapabila sa spui cand te supara ceva sau chiar sa te intinzi sa iei ceva de pe raft. Ti-e teama ca daca te ridici de pe scaun sa il iei, altcineva va veni repede si se va aseza in locul tau, ca la jocurile de cand eram mici. Invata-te sa iti iei alt scaun, daca e nevoie.

Apreciez la tine faptul ca pentru varsta ta ai calatorit destul de mult si faptul ca ai curaj si te gandesti mereu "eu pot sa fac asta." Mai putin cand vine vorba de sentimente. Apreciez ca esti o fire independenta si ca ai fost de cand te stiu descurcareata de cate ori stricai ceva sau trebuia pur si simplu sa te descurci singura. E bine sa ramai asa.

Imi place ca ai devenit o persoana destul de echilibrata si deschisa la minte. Imi place ca ai inceput sa iti dai seama ce trebuie zis uneori si ce nu. Si ca n-ai regrete.

Sunt destul de ciudate momentele in care ori te consideri oarecum superioara, ori inferioara tuturor. Probabil ca sunt normale, dar stiu ca te deruteaza si te intristeaza destul de tare. Trebuie sa iti dai seama ca nu e totul alb si negru si ca nu suntem toti de o parte sau de alta a unui gard.

Ce stii si tu ca iti face cel mai rau pe termen lung este boala asta a ta de a supraanaliza tot si de a cauta intrebarile la raspunsurile pe care le stii deja. Prea te macini si iti faci scenarii. Uneori ajungi sa traiesti intr-o lume paralela cu asta, in care tu iti inchipui totul cum ai vrea tu sa fie. De-aia doare cand revii. De-aia e vesnicul zumzait din capul tau. Capul tau la care mereu te legi fara sa te doara.

Incearca sa te mai deschizi fata de tine din cand in cand daca vrei sa ajungi sa o faci si fata de altii. Pana la urma, eu voi fi mereu aici, si la bine si la rau. Si te voi ajuta de cate ori pot.

Cu drag,
A ta,

Simona